Bălăceanu-Stolnici: Am cunoscut mari spioni(1)

Bălăceanu-Stolnici: Am cunoscut mari spioni(1)

 

loreta cu stolniciDeşi ajuns la o vârstă pe care unii o pot considera înaintată şi la care alţii nici măcar nu visează, încă scrie, citeşte, lucrează la calculator şi are o viaţă foarte activă. Descendent al unei familii nobiliare române cu origini în secolul al XIII-lea, Constantin Bălăceanu-Stolnici nu este un partener de discuţie extraordinar, ci unul de-a dreptul copleşitor. Lumea bună pe care a cunoscut-o nu mai există de mult, dar un mic portret al acesteia ne-a fost schiţat de cunoscutul academician. Ne-am întors în timp pentru scurtă vreme, alături de domnia sa, pentru a afla poveşti despre care puţini îşi mai aduc aminte, dar şi pentru a afla ce crede directorul de onoare al Institutului de Antropologie „Fr. I. Rainer” al Academiei Române despre cultură, prietenie şi credinţă.

Prima parte a copilăriei şi-a petrecut-o în Bucureşti, iar a doua, ca şi adolescenţa, la Stolnici. Când a început viaţa universitară, a venit din nou la Bucureşti.

Domnule profesor, trăim vremuri ciudate, lumea bună de altădată avea alte repere, iar ceea ce altădată numeam lume bună astăzi, de fapt, nu mai există. Cum era pe vremea aceea, a lumii bune, vă mai amintiţi?

Erau nişte repere culturale, în primul rând, pe atunci. Se cerea, dacă nu o limbă străină, să cunoşti măcar gramatica limbii române, ceea ce, vedeţi, astăzi se uită. Un limbaj elevat, nu existau grosolăniile acestea pe care în mare parte i le „datorăm” lui Vadim Tudor, pentru că le-a introdus în limbaj. Bine, lumea bună avea şi un statut economic care îi permitea, într-un anumit fel, să aibă o anumită independenţă. Perioada respectivă prezenta subiecte interesante, fiindcă piaţa politică internaţională în perioada interbelică era plină de evenimente importante, de tensiuni care apăreau. Era apariţia aceasta a dictaturilor de extremă stângă, de extremă dreaptă, era confruntarea lor, mai erau tensiunile dinaintea războiului. Eu am asistat la toate crizele acestea mari: Ansluβ, problema cehoslovacă, apoi dramatica problemă poloneză, până când a început războiul. Aceste probleme dădeau presei noastre, chiar sub cenzura lui Carol al II-lea, care nu a fost chiar foarte dură, şansa apariţiei unor articole precum ale lui Pamfil Şeicaru, ale lui Stelian Popescu, care era relativ contra lui.

Ce bine că am ajuns la un subiect fierbinte, din punctul meu de vedere, respectiv presa. Cum era presa, în perioada aceea? Ce ziare existau pe atunci?

Era una puternică, să ştiţi. Erau Adevărul şi Dimineaţa, de stânga, era Curentul, de dreapta. Nu ştiu multe despre ziarele acestea mai mici, eram totuşi elev, student, nu mă ocupam de politică, dar articolele lui Pamfil Şeicaru le citeai şi din plăcere, chiar dacă vedeai că vrea să te manipuleze. Erau şi riscuri, pentru că puteai avea procese. Îmi aduc aminte de nişte confruntări teribile dintre Nicu Filipescu şi George Emanuel Lahovari. Nicu Filipescu i-a cerut lui Emanuel Lahovari să înceteze atacurile la adresa politicii lui, dar cum acestea au continuat, l-a provocat la duel, considerând că i-a fost lezată onoarea. Filipescu a ales spada, ca armă, şi Sala de Tir şi Gimnastică, pentru desfăşurarea duelului. Amândoi erau buni spadasini, pentru că proveneau din vechi familii boiereşti. Lupta a fost scurtă, căci Nicu Filipescu i-a aplicat adversarului o lovitură teribil de puternică, Lahovari murind sub ochii martorilor. Pentru acest omor, a fost condamnat, dar regele Carol al II-lea l-a graţiat. Nu-ţi puteai permite orice ton. Era o presă cât de cât decentă. Sigur că şi atunci existau manipulări. Nu se spunea, despre Pamfil Şeicaru, „etajul şi şantajul”? Aveai nevoie de o susţinere, chiar dacă nu era şantaj. I-am cunoscut pe Pamfil Şeicaru, pe Stelian Popescu, foarte puţină vreme. Am asistat de departe la drama lui Stelian Popescu. Mă refer la faptul că nora lui i-a otrăvit nevasta şi că a încercat să-l otrăvească şi pe el, la Geneva. Femeia a avut proces, a stat câţiva ani în închisoare şi, când a ieşit, a scris o carte în care a spus că a fost acuzată pe nedrept. Dar probele au fost evidente. În 1948, Stelian Popescu a plecat în Spania, pentru siguranţă şi o viaţă mai ieftină.

Pe urmă, mai erau caricaturişti de bună calitate. În Curentul erau caricaturi tot timpul, cu caracter politic, eu am mai prins câteva, am publicat şi în cărţile mele. Puteai să prezinţi aşa ceva chiar şi pe timpul lui Carol al II-lea. E adevărat că Stelian Popescu, când publica ziarul, punea dungile negre pe spaţiile care au fost atacate de cenzură, pentru a se justifica. Primul articol contra lui Carol al II-lea care a apărut după abdicarea lui a fost al lui Stelian Popescu. Chiar şi Iorga s-a supărat atunci şi nu a fost de acord cu acel articol considerat oribil. Nenorocirea care cred că a distrus presa a venit din Anglia. Ideea tabloidului… Presa mare, presa serioasă nu mai era vandabilă, pentru că cine citeşte un articol interesant, bine documentat, care tratează o afacere importantă, să zicem afacerea petrolului, sau terorism? Mahalagismele acestea însă, bârfele, au venit din Anglia şi s-au întins peste tot. Noi avem astăzi o presă de tabloid chiar când atacă problemele de politică importantă.

Şi dumneavoastră aţi avut succes cu ceea ce scriaţi la un moment dat în presă, nu mă înşel, nu?

Nu vă înşelaţi, aşa este. Eu făceam acele tablete înainte. Bine, aveam un avantaj că toată lumea le citea. Am avut succes atunci. În tot ceea ce am scris. Mă documentez serios întotdeauna.

Apropo de documentare, sunteţi o sursă inepuizabilă pentru oricine vrea să afle lucruri interesante. Aveţi ceva poveşti în desaga dumneavoastră…

Am. Aşa este. Am cunoscut-o pe soţia aviatorului şi jurnalistului Chercea. O femeie de o mare prostie, care a trăit cu Mihai Antonescu, despre care se ştie bine că era de o inteligenţă extraordinară. După aceea a fost cu Josepf Bulova, care era regele ceasurilor din America. A trăit cu Petru al II-ea al Iugoslaviei, apoi cu unul dintre cei mai bogaţi avocaţi din New York. Apoi s-a căsătorit cu Lind, proprietarul fabricilor de ciocolată, de asemenea cunoscut pentru inteligenţa lui remarcabilă. Ea era însă de o prostie fenomenală. O ghida mult mama ei, care stătea la Bucureşti, o femeie simplă, rudă cu Tătărăştii: „Vezi că la hotelul tău a venit Bulova! Fă aşa, rujează-te aşa şi intră în viaţa lui”. Aşa a devenit milionară şi aşa a trăit. Iată lucruri de care nimeni nu ştie astăzi. Pe mama ei nu am cunoscut-o, doar pe prietena ei bună. De la ea ştiu povestea. Ei, bine, această doamnă în etate stătea în casă cu Groza. Se implicase puţintel cu Sumanele negre şi avea o oarecare frică şi a pus mâna pe Groza. I-a cerut acestuia să-i ofere o călătorie cu vaporul. Mergând cu vaporul, ea şi-a făcut socoteala, a şi scris despre asta: „Ce să fac eu ca să nu sosească o telegramă să mă aresteze?”. Cu cine credeţi că s-a încurcat la bord? Cu telegrafistul. A oprit telegrama. A ajuns la Constantinopol, a găsit un american care a dus-o în America şi ea, fată de ţăran român, s-a căsătorit cu un miliardar. Oameni care au avut imaginaţie, dar de care lumea a uitat.

Am cunoscut spioni mari. Era o doamnă Şaporuska, nemţoaică, deşteaptă. O foloseau. O puneau să stea lângă unul despre care aveau nevoie să afle câte ceva şi nu avea voie să spună nimic când el îi băga mâna pe sub fustă. Am cunoscut oameni interesanţi. A dispărut, nu mai ştie nimeni nimic de ea. Doamna Cherşno a trăit până la 90 de ani, în Florida, milionară. Îi dăduse bărbatul ei o statuetă de Brâncuşi, pe care a cumpărat-o, şi i-a spus: „Uite îţi dau bolovanul ăsta!”. Ea îl punea să ţină uşa de la salon. Apoi, ce a cumpărat cu 6.000 de dolari a vândut cu 600.000 de dolari.

(Continuarea interviului poate fi citită luni, 8 august).

3 comentarii la “Bălăceanu-Stolnici: Am cunoscut mari spioni(1)”

  1. victor L spune:

    Lumea buna de aruncat „Descendent al unei familii nobiliare române cu origini în secolul al XIII-lea, Constantin Bălăceanu-Stolnici” a fost si sluga comunistilor ca turnator la Securitate.
    Pe cind un interviu cu Dan Voiculescu pentru „lumea buna”?

  2. Cred ca te inseli !domnule Victor! Voiculescu a furat .cam tot ce sa putut de pe aici din tara!
    NU MERITA un interviu pt lumeabuna,ro !

Lasă un răspuns