Amintiri cu Medi Dinu: Atenție, vine secolul!

Amintiri cu Medi Dinu: Atenție, vine secolul!

medi dinu1La azil, atunci când intra în sala de mese, Medi Dinu avea obiceiul să spună: Atenție, vine secolul! Povestea a fost spusă și la înmormântarea artistei în urmă cu puțin peste o săptămână.

Uneori oamenii surprind. Ne surprind. Nu o dată rămânem fără cuvinte în faţa acelor oameni care parcă sfidează timpul şi timpurile atingând o vârstă aproape imposibilă precum cea de 107 ani, aşa cum a fost şi cazul pictoriţei Medi Dinu. Artistă care ne-a părăsit acum o săptămână. Medi Dinu a făcut parte dintre mulţii artişti plastici ai României contemporane. A fost ultima supravieţuitoare a unei generaţii strălucite de oameni de cultură, a fost o femeie înţeleaptă, împăcată cu sine, îndelung răbdătoare şi plină de compasiune faţă de semeni. Am avut bucuria să o cunosc şi să mă las atinsă de spiritul său, care amintea de lumea buna de altadata. Medi Wechsler Dinu a fost nu doar un model artistic, ci şi unul de demnitate şi umanitate. Provenea dintr-o familie plină de adevărate personaje de roman, de la străbunici, bunici şi părinţi, până la cel ce i-a fost partener de viaţă, gazetarul Gheorghe Dinu sau poetul avangardist de mare talent Ştefan Roll. S-a format şi a trăit într-o atmosferă de intensă emulaţie culturală. A fost contemporană marilor noştri artişti şi scriitori interbelici, a cunoscut mişcarea de avangardă, dar si pe exponenţii acesteia. A vrut să devină arhitect, dar nu era prietena cu matematica. Aşa că s-a înscris la Belle Arte, ca studentă a marilor profesori Jean Al. Steriadi, Strâmbulescu şi Francisc Reiner, urmând în paralel şi cursurile de matematici ale lui Dan Barbilian (poetul Ion Barbu). A frecventat, de asemenea, cursurile lui Nae Ionescu, despre care spunea mereu că era un om fermecător, un spirit viu şi cuceritor. Steriadi o considera cea mai talentată studentă a sa. Dar Medi Wechsler Dinu n-a avut orgoliu niciodată. A avut întotdeauna marea disponibilitate de a se bucura de izbânzile artistice ale altora, suferind, daca-mi este permisa exprimarea, de o modestie ieşită din comun. În viaţă trebuie să descoperi acel lucru, acel ceva care îţi oferă şansa să zâmbeşti şi să te simţi bine făcând ceea ce altora le pare a fi muncă silnică. Atunci când pui suflet, munca ta nu mai este atât de obositoare. Dobândeşti ascensiunea fulgerătoare atunci când munceşti mai mult ca alţii, renunţând la multe lucruri. Atunci când alegi ca formulă de evoluţie calea drumurilor nebătute şi aparent inaccesibile reuşeşti să te descoperi pe tine, cel adevărat. Asta am simţit când am cunoscut-o pe Medi Dinu. Aceste cuvinte mi le-a impartasit. Bucuria şi lumina pe care le-am descoperit pe chipul ei m-au făcut să-mi doresc să nu mă schimb niciodată. Sa rămân fiinţa care sunt, cea care iubeşte oamenii şi binele ce salasluieste in ei. O vorbă veche spune că pentru a construi o corabie nu e nevoie să înveţi despre cuie şi scânduri, ci să trezeşti în oameni dorul de mare. Cuiele şi scândurile, în cazul lui Medi Dinu, au fost reprezentate de pensule şi pânze, iar dorul de mare, de entuziasm şi motivaţie, pasiune şi dinamică pozitivă. La vârsta primei tinereţi a făcut mult studiu de atelier, folosindu-se de model. Toate studiile ei se remarcă prin forţă a desenului şi ştiinţă a compoziţiei. Dar a lucrat şi portrete de prieteni, rude sau oameni celebri ai vremii. De la crochiuri şi schiţe fugare, până la pânze în ulei, portretele şi autoportretele ei s-au remarcat printr-un fin simţ al observaţiei, dar şi prin deplina stăpânire a mijloacelor artistice. La 107 ani, Medi Dinu ştia tot ce se întâmplă în ţară şi în lume. Citea ziare, reviste şi cărţi. Şi-a păstrat capacităţile intelectuale până la finalul drumului său prin viaţă şi a fost interesată de ceea ce se întâmpla în jurul ei. Iubirea pentru acuarelă a primit-o de la Jean Steriadi. Primul desen l-a făcut pe la 4 ani, erau păstrăvii din Lotru, pe malul căruia şi-a petrecut copilăria. Toată ziua desena cu creionul pe pereţi, pe cărţi, pe cărţile bisericeşti ale mamei, care era evreică. I-a plăcut culoarea. De fapt, culorile. Picta ce vedea. “Dacă văd bine, atunci e bine. Dacă nu văd bine, nu zic că e rău! Bag şi aia în mapă”, mărturisea Medi Dinu. Găsindu-i lucrările adunate în mape, curatorul Luiza Barcan le-a arătat apoi lumii, care a fost de-a dreptul uluită. Aşa se face că, la 107 ani, Medi Dinu a fost prezentă la cea mai recentă ediţie ArtSafari, la invitaţia Casei Artelor a Sectorului 3 al Capitalei. Medi Dinu a urmărit de la fereastra camerei unde a locuit păsările în zbor. Îi plăcea zborul lor. Probabil că ultimul său gând a fost unul care i-a adus zâmbetul pe buze. Să fi fost despre libertate, sau despre zbor…? Cine ştie!? Important este ca a trăit mult pentru că nu a urât pe nimeni. Câţi dintre noi putem avea această explicaţie la final?

Biografie

Medi Dinu s-a nascut pe 22 decembrie 1908, după calendarul modern, pe 4 ianuarie 1909, după cel vechi, la Brezoi, ca fiică a contabilului Daniel Wechsler şi a muzicienei Amalia (Lili) Wechsler, născută Hirschfeldt. Tânărul Daniel Wechsler era mic funcţionar la compania forestieră Lowendal, trimis la Berlin ca să se perfecţioneze în învăţarea termenilor germani specifici industriei lemnului. Se întoarce, dar este apoi nevoit, din pricina lipsurilor materiale în care se află familia sa, să accepte un post de contabil, bine plătit, la Brezoi, în industria forestieră. Aici o cunoaşte pe Amalia Hirschfeldt care-i va deveni, la 22 de ani, soţie. Amalia era fiica lui Leopold şi a Leei (Hlena) Hirschfeldt, originari de prin zona Făgăraşului. Amalia Wechsler, cultivată, vorbitoare de germană şi maghiară, studiase vioara la Conservatorul din Cluj. În 1916, cand Margareta Wechsler avea 8 ani, părăseşte Brezoiul şi se mută în Bucureşti cu mama, la un unchi. Tatăl ei a mers la razboi, concentrat fiind. Din Regimentul III Roşca, din care a făcut şi el parte, au rămas vii, în lupta de la Mărăşti, trei. Unul a fost Daniel Wechsler. Este apoi luat prizonier de către germani. Margareta face primele două clase primare particular,în Bucureşti, a treia la Târgovişte, la Institutul de Domnişoare „Dimitriu” (Daniel Wechsler e scos din prizonieratul german de un proprietar de păduri de la Târgovişte), iar a patra la Cluj unde este preluată de bunicii materni. Primele două clase de liceu le urmează la Oradea, la Liceul „Oltea Doamna”, clasa a treia de liceu la Râmnicu Vâlcea. În anul următor, revenind în Bucureşti cu familia, nu-şi continuă studiile la un liceu de stat, ci este înscrisă la Pensionul Choisi Mangru unde învaţă franceza, a patra limbă pe care o va vorbi, alături de germană, maghiară şi română. Locuia împreună cu familia sa pe Strada Plantelor, în fostul Ospiciu Şuţu, unde murise în 1889 Eminescu.

Lasă un răspuns