Bălăceanu-Stolnici: Există mutația către cultura de discotecă

Bălăceanu-Stolnici: Există mutația către cultura de discotecă

După prima parte a interviului, acum o puteți lectura și pe ea doua.

Auzind sumele acestea fantastice, mă gândesc fără să vreau la Crăciun şi la cadouri. Cum era, pe vremea când eraţi copil, Crăciunul?

Când vine vorba despre Crăciunul de altădată, trebuie făcută o mare distincţie. În 1931, din cauza crizei, familia mea s-a mutat la ţară. Am trăit zece ani acolo. Crăciunul la ţară era una, cel de la oraş, cu totul altceva. La ţară nu pătrunsese încă tradiţia lui Moş Crăciun şi a pomului de Crăciun. Exista bradul pentru nuntă şi înmormântare. Aveau o cu totul altă semnificaţie mistică. Am mai discutat lucrurile astea şi cu Sabina Ispas. Era o altă tradiţie a bradului. Noi, la Stolnici, nu făceam brad de Crăciun, ci ţineam tradiţiile locului, care constau în a lua parte la Liturghie, un prânz mare şi concediu în zilele respective, ceea ce pentru noi era ceva. Se făceau cadouri. Aici, la Bucureşti nu. Se făcea un brad, care uneori atingea tavanul şi era împodobit cu globuri. Era influenţa guvernantelor, care veniseră din Germania cu tradiţia pomului de Crăciun. Astăzi, el este intrat în tradiţiile noastre şi chiar biserica ortodoxă l-a preluat în arsenalul ei şi acum sunt biserici care fac pom de Crăciun, ceea ce nu se putea concepe în copilăria mea. Moş Crăciun nu era. Nici Moş Nicolae nu era cunoscut. Tot din Germania au venit şi ei. Aşa au pătruns Valentine’s Day şi Halloweenul, de care nu ştia nimeni mai înainte şi care nu au nimic de a face cu tradiţiile româneşti. Deci, eu am asistat la pătrunderea pomului de Crăciun şi aşa mai departe. Despre Bucureştiul în perioada Crăciunului interbelic am scris o carte întreagă. Un oraş în plină sărbătoare. Erau vitrine luminate. Vitrine pentru oameni mari şi vitrine pentru copii. Erau scene întregi, trenuri, vaporaşe care mergeau pe ape artificiale, păpuşi care dansau, ca să atragă privirile trecătorilor. În 1930, s-au inaugurat galeriile LaFayette. Înainte era librăria Socek acolo. Au făcut magazinul acesta după modelul de la Paris şi avea un sector de jucării impresionant. Ne duceau acolo mama, bunica, o mătuşă şi ne răsfăţau cu tot felul de jucării. Pentru mine, Magazinul Victoria a rămas galeriile LaFayette şi sectorul de jucării. Se făcea o investiţie grozavă în jucării. Nu erau de plastic. Păpuşile, de exemplu, erau din porţelan. Pictate, frumoase, cu rochii elegante. Garderobe întregi. Jucăriile băieţilor erau de metal şi lemn. Astăzi, totul e de plastic. Un sector de jucării care practic astăzi nu mai există, pentru că toţi copiii sunt hipnotizaţi de calculator. Nu se mai joacă în lumea reală, ci în cea virtuală. Este o mutaţie deloc bună, pentru că modul în care funcţionează creierul nostru este altul. Nu e făcut să trăiască în lumea virtuală, îl perturbă puţin, iar asta va avea efect asupra omenirii. Este o mutaţie gravă. Nici socializarea nu se mai face direct. Totul se prescurtează, se scriu două sau trei cuvinte întregi. Fiind la nivelul anonimatului, majoritatea copiilor, a tinerilor îşi permite grosolănii şi vulgarităţi şi, dintr-odată, se transformă cultura în cu totul altceva. Vom asista la o mare transformare, mult mai mare decât cea pe care a făcut-o tiparul. Poate, echivalentul aceleia pe care a făcut-o scrisul.

Mai există cultură astăzi, pentru că aţi adus vorba despre asta? Mai avem oameni de cultură valoroşi?

Sigur că mai există oameni de cultură. Ei trăiesc în biblioteci, sunt oameni care scriu, care citesc, dar există mutaţia aceasta de la cultura veche către ceea ce am numit eu cultură de discotecă. Tinerii, în special, se distrează foarte mult în spaţiile acestea foarte aglomerate şi unde există o socializare aproape anonimă. Sunt sute de oameni care se adună, aţi văzut cum dansează şi ce muzică au, şi pentru a menţine tensiunea emoţională consumă droguri. Eu nu am nimic împotriva muzicii rock, dar textele sunt oribile. E ca şi cu manelele. O muzică naţională acceptabilă, dar textele sunt oribile. La televiziunea română nu au voie să cânte manele, iar eu când am fost pus faţă în faţă cu Adrian Minune, mi-am dat seama că dacă ar fi cântat Ave Maria şi alte piese la fel ar fi murit de foame. Are o voce splendidă, dar cine să-l fi ascultat? Nu el e vinovat. El cântă manele fiindcă astea i se cer şi astfel a devenit milionar. A cui e vina?

Apropo de spaţii aglomerate, mi-aţi amintit de tragedia de la Colectiv…

Ceea ce s-a întâmplat la clubul respectiv a fost o greşeală enormă… A fost un accident care a ieşit foarte prost. Dar vă spun că exact ceea ce s-a întâmplat la Colectiv se petrecea, în timpul războiului, în peste o sută de case, ceea ce desigur poate părea deloc impresionant. Aici a fost din întâmplare, acolo era voit.

Ca să trecem la un subiect mai luminos şi mai cald, vreau să vă rog să-mi spuneţi dacă aţi avut modele, exemple bune în viaţa dumneavoastră?

bs evzPărinţii mei au fost un exemplu pentru mine. La fel şi bunicii. Exemple de bună calitate. Când eram mici, am avut guvernante venite din Germania,  care ne-au dat o anumită educaţie, un anumit modus vivendi care ne-a condus în viaţă. Ne dădeau să citim, pentru că în afară de programul şcolar, părinţii ne făceau şi unul extra: „Citiţi asta, asta şi asta!”. Toată literatura mare franceză, toată literatura mare germană, universală, noi le-am citit în paralel. Aveam modele! Bine, unele erau puerile, cum era Ivanhoe, dar asta a fost. La Stolnici era o bibliotecă foarte mare, pe care comuniştii au distrus-o. Aveam la dispoziţie toată literatura universală. Ne-am făcut încă de mici o cultură. Am fost în străinătate, să vedem muzee. În felul acesta ne-au format, dincolo de ceea ce solicita programa şcolară. Acesta este rolul familiei. La ora actuală, familia este puţintel perturbată. Mai întâi, că femeile nu se mai pot ocupa de copii. La noi, încă există bunicile, care mai salvează, pe ici, pe colo, situaţia. Apoi, din cauza revoluţiei sociale din America anilor ’60, familia s-a dărâmat, a apărut concubinajul. Declinul acesta a venit spontan, din două locuri. S-a descoperit penicilina, care a lichidat sifilisul, şi apoi pilula anticoncepţională. Acestea au dus la libertatea sexuală care a eliminat mult impactul prostituţiei, dar a dus la dezmăţul care a subminat familia. A avut un efect pozitiv în sensul că a legitimat copilul din flori, care înainte suferea foarte mult. S-a produs ce s-a produs până la căsătoriile dintre homosexuali, care sunt aspecte ale mutaţiei de familie nucleară, care durează de mult. Am găsit la australopitec urme, tata, mama şi copilul care zburdă de jur-împrejur, deci familia nucleară este un element care a stat la baza dezvoltării speciei noastre şi la succesul speciei noastre, la ora actuală element evident dărâmat. Nu se mai nasc copii, oamenii nu se mai căsătoresc. Este o mutaţie foarte gravă mai ales la nivelul popoarelor europene, că cele asiatice şi arabe fac copii mulţi. Chinezii, la fel. Exodul din Europa este unul politic. Europa dispare, dacă va continua astfel. Mai întâi, pentru că şi-a subminat spiritualitatea. Nu a vrut să se recunoască în Constituţia Europei că suntem un continent cu rădăcini culturale iudeo-creştine. Credinţa iudaică este foarte importantă, întâi că a produs creştinismul şi apoi că o mare parte din intelectualitatea europeană a fost evreiască. Mai ales în secolul al XIX-lea, când s-a mai emancipat elita europeană, intelectualitatea evreiască a avut un rol foarte mare. Ce opui celor care vin cu spiritualitate islamică? Discoteci. E o tragedie…

Da, trăim vremuri dificile. Spuneţi-mi, vă rog, ştiu că şi dumneavoastră aţi trăit vremuri la fel, ce v-a ajutat să depăşiţi momentele grele?

Am avut o profesiune care m-a obligat să muncesc foarte mult. Asta m-a ajutat. Şi am avut un mare defect: mi-a plăcut să muncesc. N-a fost un sacrificiu. Citeam ceva nou, făceam o disecţie, scriam ceva. Mi-a plăcut mult să citesc literatură. Nu atât poezie, cât literatură filosofică, istorie, geografie, despre cultură, ceea ce m-a făcut să mă orientez către antropologia culturală, sunt directorul Institutului de Antropologie. Şi mi-a plăcut să călătoresc, de asemenea. Nu am avut multe ocazii. Am cunoscut România, Europa, cele două Americi, Asia. Nu mai pot merge, pentru că soţia este foarte bolnavă şi nu pot să o las aici, dar altfel tot m-aş duce.

Ce v-a rămas la suflet din ceea ce aţi văzut?

Fiecare parte a Europei are farmecul ei. Cel mai puţin, Balcanii… Grecia a fost o decepţie pentru mine, în afară de Creta, care este extraordinară. Ca tot românul, sigur că Parisul m-a fascinat. Jumătate din familia mea este acolo. Nu te plictiseşti niciodată acolo. Londra mi-a plăcut foarte mult. Viena. Străbunica mea era vieneză. Străbunicul era de acolo, bunicul era născut acolo, tata a învăţat la Viena. Acolo mă simt ca acasă. Nu am trăit mult acolo, dar se simte climatul acela familiar.

Din punctul dumneavoastră de vedere, ce înseamnă prietenia?

Prietenia este un mecanism psihologic, al empatiei. Empatia este o caracteristică a comportamentului uman. Nu toată lumea are facultatea aceasta. Unii sunt capabili să atragă foarte mult, cei charismatici, alţii te resping de la început. Unii sunt prin destinul lor genetic deschişi spre a se împrieteni, dar în orice caz la baza societăţii umane există această solidaritate pe care animalele nu o au. Solidaritatea aceasta ţine de nişte gene altruiste pe care le avem noi. Ea apare şi la omul din Neanderthal, primul care îşi îngrijeşte răniţii şi care îşi îngroapă morţii. De atunci durează, de vreo 400 000 de ani, deci e ceva destul de recent în lumea aceasta. Prietenia este un lucru fundamental, altceva decât relaţia socială. Ştim că omul este un animal social de când era maimuţă. Avem în structura noastră mentală necesitatea de a trăi în societate. A venit întâi limbajul, acum două milioane de ani. Peste asta a venit solidaritatea. Târziu, aşa cum spuneam. Şi spiritualitatea. Acum câteva sute de mii de ani, când a apărut omul din Neanderthal, cu creierul lui mare, de aproape un kg şi jumătate. Noi îl avem la fel de mare, dar avem şi lobul frontal.

Este românul mai tolerant decât celelalte popoare?

Noi aparţinem culturii creştine, care este bazată pe toleranţă, spre deosebire de cultura Vechiului Testament, care este intolerantă şi bazată pe dreptate, nu pe iubire şi milostivire. Fiind în cultura creştină, toleranţa este considerată esenţială. S-a dovedit că este un lucru necesar mai ales în epoca aceasta, în care există confruntări de culturi. Toleranţa reciprocă este unul dintre elementele importante care au apărut odată cu Secolul luminilor, secolul al XVII-lea, începutul de secol al XIX-lea. S-a dezvoltat şi, poate, este unul dintre câştigurile mari pe care le-a avut omenirea, care a dus la democraţie, libertate, egalitate de drepturi sociale, nu egalitate socială, că ăsta era comunismul. Nu era egalitate socială, era fals. Era nomenclatura care trăia extrem de bine, cei care aveau relaţii cu nomenclatura, care trăiau bine, şi restul populaţiei, care muncea. Era un egalitarism fals, declarativ. Pe când egalitatea liberală spune că orice om are acces la orice funcţie vrea, numai să fie capabil, să vrea să o facă şi să aibă şi noroc. În viaţă, dacă nu ai noroc poţi să fii pregătit, dar când cade o cărămidă în cap s-a terminat. Profesiunea m-a ajutat să depăşesc toate momentele dificile din perioada comunistă. Am făcut lucruri de calitate şi aveau nevoie de ele. N-a fost generozitate, ci nevoie. Eram medic bun, într-o specialitate dificilă, ştiau că sunt muncitor. Nu m-au lăsat să fac învăţământ, dar la Medicină m-au lăsat, la cercetare într-un anumit domeniu m-au lăsat şi chiar m-au încurajat. Fără să mă lase oficial să ocup funcţii, pentru că aşa era. Cine avea o anumită origine socială nu putea avea o funcţie. Am fost tolerat. Am reuşit multe. Conduc un institut greu, sunt profesor la Universitate, formez doctoranzi. Acum, şi postdoctoranzi. În proporție de 10-15 la sută, sunt buni, restul se triază singuri prin selecţia socială, care e foarte capricioasă. Ei vor să ajungă repede cu bani mulţi, încep o profesiune, văd că nu fac bani, atunci încep să facă şmecherii, trec pe partea cealaltă şi fac infracţiuni. Prin infracţiuni te poţi îmbogăţi repede. Când statul este privat de anumite lucruri şi se fac lucruri de proastă calitate, acolo intervine corupţia. Se distruge calitatea vieţii. Faci o şosea şi e la jumătate de calitate, faci o casă şi ţi se fură jumătate din materiale. Acolo a fost  greşeala, dar e vina lui Iliescu, pentru că a închis ochii de la început. El nu a furat, nu avea nevoie, pentru că nu e un om pretenţios, dar a tolerat, s-a înscăunat în mentalitatea aceasta. Politica este o profesiune, nu este un sacrificiu. În perioada interbelică, cine făcea politică făcea un soi de voluntariat care costa bani. Acum, este o investiţie ca să câştige bani. Asta a intrat în capul lor şi toţi plătesc. Când au pus piciorul în prag cei din afară, iată ce se întâmplă: jumătate din primari sunt în închisoare, trei sferturi din preşedinţii de judeţe sunt în închisoare, la fel şi miniştrii.

Ce înseamnă pământul acesta românesc pentru dumneavoastră?

Eu sunt legat de pământul românesc prin istorie, tradiţie şi prin faptul că mă simt bine aici. Avem o tradiţie de 700 de ani ca familie prezentă în istoria naţională, contează pe undeva în mecanismul mental, însă unii din familie au preferat să meargă în străinătate, alții s-au izolat complet, nu mai vor să audă de România. S-au integrat în societăţile respective, însă la ora actuală există o politică generală, condusă de elitele politice mondiale, să şteargă specificul naţional, pentru a face această globalizare de care au nevoie pentru societăţile multinaţionale, sistemele bancare şi aşa mai departe. Nu vedeţi că din şcoală s-au scos istoria, geografia, elementele care păstrează originalitatea? Religia ortodoxă română – pentru că este specificul ţării. Există o tendinţă venită din afară ca să se şteargă specificul naţional şi să se înlocuiască naţionalismul cu internaţionalismul paneuropean atenuat. Credinţa este o trăire sufletească, religia este un domeniu al culturii. Eu cred în ceva, iar religia este ceva ce pot să citesc fără să fiu credincios. Religia se ocupă de spiritualitate şi de modul cum este construită cultural spiritualitatea. Credinţa este ceea ce trăieşti tu ca suflet în interiorul tău, în momentul în care faci contactul cu spiritualitatea.

Foto: Evz.ro și evelinepauna.ro

Lasă un răspuns