Viața din spatele unei fotografii: Ingrid Bergman

Viața din spatele unei fotografii: Ingrid Bergman

În 1948, Ingrid Bergman devenise cel mai mare star feminin al Hollywood-ului. „Îţi imaginezi, aseară am văzut un film fără Ingrid Bergman!”, era gluma care circula la Hollywood, într-atât de iubită de public şi de regizori era actrița. Hitchcock a slăbit nu mai puţin de 50 de kilograme pentru ea. Viața personală a fost una destul de tumultuoasă. A văzut într-o zi filmul „Roma oraş deschis”, care a captivat-o, ca şi, ceva mai târziu, „Paisa”. I-a scris atunci lui Roberto Rossellini o scrisoare plină de umor: „Dacă aveţi nevoie de o actriţă suedeză care vorbeşte foarte bine engleza, care n-a uitat germana, care nu se descurcă foarte bine în franceză şi care nu cunoaşte decât două cuvinte în italiană – ti amo, sunt gata să vin să fac un film cu dumneavoastră”. Regizorul i-a răspuns printr-o telegramă: „Am primit scrisoarea dumneavoastră chiar de ziua mea. Este cel mai preţios cadou. Chiar visez să fac un film cu dumneavoastră”.

A fost începutul unui scandal care a cuprins Hollywood-ul, Biserica Romei şi Senatul american. De ce? Simplu. Şi Ingrid Bergman, şi Rossellini erau căsătoriţi. Soţul ei era un medic stomatolog, Peter Lindstrom, cu care avea o fiică, Pia. Rossellini ducea o viaţă agitată, cu numeroase aventuri amoroase şi o soţie legitimă. Într-o zi, Rossellini i-a spus Annei Magnani, marea actriță italiană care-i era iubită, că iese să plimbe câinele. L-a lăsat în grija portarului, s-a urcat în avion şi a plecat la New York. Ingrid Bergman şi-a părăsit soţul şi fiica pentru a trăi la Roma marea pasiune a vieţii ei. Hollywood-ul n-avea s-o ierte decât după mulţi ani. Cota ei de box-office era în declin. Autorităţile religioase o voiau în iad, un senator american o numise „încarnarea diavolului”. După un divorț îndelung așteptat, în mai 1950, Ingrid Bergman se căsătoreşte cu Roberto Rossellini. În anul următor se nasc cele două fiice gemene, Isabella, şi Isotta. Cei doi aveau deja un fiu. Fotografia ce ne-a motivat să scriem despre Ingrid Bergman este cea în care apare alături de copiii din căsătoria cu Rossellini, un fel de mărturie a efervescenței și iubirii ei de viață. A urmat un divorț răsunător de acest regizor italian și o nouă căsătorie, cu regizorul Lars Schmidt. Al doilea „Oscar”, pentru ”Anastasia”, a fost cumva ca o iertare din partea Americii pentru escapada italiană. Cel de-al treilea şi ultimul din carieră i-a fost acordat pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, pentru pelicula „Crima din Orient Express”, în 1975. Doi ani mai târziu a fost Charlotte, pianista virtuoză şi mama denaturată din „Sonată de toamnă” de Ingmar Bergman, considerat unul dintre cele mai bune din cariera ei.

Cea mai serioasă dintre idilele actriței rămâne însă cea cu fotoreporterul Robert Capa. O intrigă romantică ce începuse la Ritz în 1945, când actriţa a descoperit, prins pe uşa ei, un bilet căruia nicio femeie nu ar fi avut curajul să-i reziste. „Subiect: dineu. Se referă la: Miss Ingrid Bergman. 1. Este vorba de un efort comunitar. Comunitatea îi cuprinde pe Bob Capa şi Irwin Shaw (scriitor ce avea să devină celebru). 2. Proiectasem să vă trimitem flori odată cu acest bilet prin care vă invităm la cină, dar după mai multe consultări ne-am dat seama că era posibil să vă oferim fie flori, fie cina, dar nu pe amândouă. Am spus chestiunea la vot şi cina a avut un scor cea mai mare. 3. S-a sugerat că, dacă nu vă interesează cina, am putea trimite flori. Dar nu s-a luat încă nicio decizie în acest sens. 4. În afara florilor, avem o mulţime de calităţi îndoielnice. 5. Dacă le-am scrie acum, n-ar mai rămâne nimic pentru conversaţie, pentru că în materie de farmec resursele noastre sunt limitate. 6. Trecem să vă luăm la 6.15. 7. Noi nu dormim. Semnat. Neliniştiţii.” Cei trei au petrecut întreaga noapte la „Fouquet” şi la „Maxim”. Relaţia ei cu Bob Capa a durat, cu întreruperi, mai mulţi ani. A rămas o fotografie a lui Ingrid Bergman în baie, la Berlin, făcută de fotograful care-şi gravase în interiorul căştii „Proprietatea lui Robert Capa, fotograf şi amant” şi care avea să calce pe o mină în Indochina, în 1954.

În ziua în care împlinea 67 de ani, actriţa s-a stins la Londra. A primit postum un „Premiu Emmy pentru cea mai bună actriţă” în serialul TV „O femeie numită Golda”, care retrasa viaţa prim-ministrului israelian Golda Meir, pe care l-a realizat bolnavă fiind.

Lasă un răspuns