Cronica de crâșmă. La Historia în fața unei istorii neplăcute

Cronica de crâșmă. La Historia în fața unei istorii neplăcute

Weekend-ul trecut, mi-am amintit că am mâncat o excelentă ciorbă de fasole cu ciolan, parcă, la restaurantul La Historia. Este vis-a-vis de Teatru de Comedie. O terasă curată și cu muzică bună din Centrul Vechi. Atunci, am fost încântat că era spre finalul serii, iar ospătarii se mișcau repede, plus porția era cât toate zilele. Așa că m-am dus din nou, cu toate că peste drum, la terasa Belvis au o pizza excelentă, vinul casei bun-bun și un mojito de te face să ceri cel puțin trei pahare. De fiecare. Am ajuns cu două prietene, deciși ce să luam. Ospătarul (cel din poză luată de pe pagina de Facebook a crâșmei) nu venea. Fetele și-au făcut de lucru să mai studieze meniul, dar tuturor ne era o foame de-am fi mâncat șervețelele și-am fi băut apa de la flori. Au trecut 10 minute. Mă ridic și îi fac semn. Omul nu vede, așa că mă deplasez și-l întreb câți chelneri are terasa, pentru că noi vrem să mâncăm repede. Și dacă nu se poate, că sunt puțini, să ne zică. Ne descurcăm, m-a asigurat el, după ce mi-a spus că doi. A venit escortat de mine, i-am dat comanda și au mai trecut cel puțin 10 minute fără ca băuturile să vină. Ne-am mutat la Belvis, că mai bine mai aștepți decât să te cerți cu ospătarii. M-am dus să-l informez pe stimabilul despre situație, iar el avea tava cu băuturile la bar. Vai, acum aduceam și mâncarea, s-a lamentat el. I-am plătit băuturile, i-am explicat că nu se face și am dat să plec. „Trebuia să nu vă iau comanda din prima, după ce ați întrebat de numărul chelnerilor. E greșeala mea. Și au trecut doar șapte minute, nu 10”, s-a supărat el. M-am trezit așadar în filme cu proști. Un chelner te ceartă și face calcule de când introduce datele în sistem, nu de când ți-a luat comanda. Uită că s-a oprit la alte mese, a mai luat comenzi și are de parcurs vreo 40 de metri până la casă. Dar avea sens să-i fac calcule dacă și-a permis să contrazică un client, care totuși a comandat de peste 100 de lei, doar dintr-un foc? Dar bine că s-a terminat așa. Băuturile erau slabe, iar mojito de La Historia avea gust de ceai statut. Cu multă gheață însă. Dacă aș fi pus o picătură de esență de rom într-un pahar cu apă, cred că m-aș fi amețit, în comparație cu preparatul lor. Ca de obicei, la Belvis mâncarea a venit repede, băutura a fost excelentă, iar servirea cu zâmbetul pe buze ne-a făcut seara. Vorba aceea: tot răul spre bine.

Lasă un răspuns