Partea întunecată a lui Adrian Năstase și un mesaj de bine

Partea întunecată a lui Adrian Năstase și un mesaj de bine

Anul acesta l-am văzut pe Radu Banciu de două ori. În total vreo patru minute. Evit în general posturile românești. Prefer emisiunile de cultură, documentarele despre natură și istorie. Nu vreau să mă încarc negativ cu mai mult decât observ pe Facebook. Adrian Năstase a reușit să-mi aducă aminte însă de Banciu, printr-un mesaj absolut descalificabil ca limbaj. Prima impresia: fostul premier este într-o cădere nervoasă. Și i-am scris un comentariu la postarea domniei sale, chiar dacă am disprețuit dintotdeauna stânga și tot ce a reprezentat FSN, PDSR și apoi PSD. Ca jurnalist de investigații, mi-am făcut meseria pentru a arăta cum partidul a furat România. Acum, ca simplu cetățean și ca om ce vrea să ajute lumea să devină mai bună, m-am gândit că poate-l trezesc pe Adrian Năstase. Nu-mi pot iubi dușmanii, cum scrie la Biblie, dar nici nu urăsc oamenii. Consider că merită efortul, dacă are atât de mulți abonați, apoi dorește să fie un model. După scrisoarea mea, puteți să-i citiți mesajul pentru Banciu.

Domnule Adrian Năstase,

Nu știu dacă am început bine, pentru că limbajul folosit în așa-zisul tratament este de golan din vreun cartier mărginaș. Nu de domn, nu de un om care are studii superioare și care a deținut funcții importante în acest stat. Din respect pentru mine, în primul rând, mă voi adresa însă cu domnule.
Nici ca pamflet nu e vreo glumă reușită. Aici era bun Vadim. Și regret că nu mi-am permis să-l angajez cât era în viață. Doar pentru pamfletele în care uneori m-a atacat și pe mine. Nu-s vreun fan Radu Banciu, că am telecomandă și evit posturile românești. E destulă mizerie în spațiul virtual pentru a mă irita și atunci când deschid televizorul, destul de rar (ca medie o dată pe lună). V-am scris pentru a vă sugera să consultați un specialist în PR și poate un psiholog. Cred că v-ar ajuta mai mult ultimul. Am impresia că vă înțeleg căderea nervoasă, dar asta poate fi păstrată în intimitate, pentru că nu e nicio scofală să vă aratați partea întunecată (sincer, eu nu am văzut partea bună nici în oda pe care o intonați în acest text). Este o răbufnire infantilă, chiar și dacă motivele ar fi întemeiate. Sper ca această critică să fie una constructivă, iar calitățile pe care le aveți să le folosiți pentru binele societății. Doar așa vă garantez că veți rămâne în istorie și cu partea luminoasă din fiecare om. Jignirile, violența în limbaj, tentativa de suicid, condamnarea și pușcăria sunt și ele acolo, dar faptele bune pot schimba imaginea pe care o aveți acum. Una de care probabil nu sunteți conștient în corul aplaudacilor. Un prim pas ar fi să faceți update la acest text (fără să-l înlăturați, pentru că toți aveți slăbiciuni și căderi) și să vă cereți scuze față de Banciu. Și nu-i uitați pe cei care v-au citit această postare care este sub demnitatea unui om ce a fost cândva cel mai puternic din România. E un sfat gratuit. Nu-l luați ca pe un afront. Nici ironic nu sunt. Sunt doar îngrijorat de violența fizică și verbală care cuprinde lumea într-o îmbrățișare aparent amicală. E doar una care ne va ucide. Toate cele bune!

Fragment din textul lui Adrian Năstase: „Tratament periodic pentru Radu cap de porc”

„De patru ani (cinci ani – n.b.) mă jignesti in fiecare seară, bă, jigodie. Mă acuzi că am furat. Ce-am furat, bă? I-am furat bideul lu’ maică-ta? I-am furat afisele electorale lu’ taică-tu? Să fie sănătosi, că nu am nimic cu ei desi puteau să nu te scoată din incubator. Sigur, nu aveau de unde să stie unde o să ajungi. Bă, gunoiule, am creat peste 20 de muzee, am donat sute de hărti vechi statului si am creat cel mai mare muzeu de genul asta din Europa. Ai fost să-l vezi, bă, jigodie? Nu trebuie să-ti cumperi bilet pentru Burkina Faso ca să ajungi acolo. Chiar nu stii nimic din ce-am făcut pentru tara asta, bă, gunoiule? Dacă poti să mergi să faci turism in toată lumea, asta mi se datorează si mie, redus mintal ce esti. Sigur că am si gresit. Am avut lângă mine tot felul de lichele, ca tine, care nu si-au văzut decât interesul lor”.

Dacă doriți să citiți textul integral, îl puteți găsi pe blogul fostului premier c-un clik AICI.

Foto: Cotidianul.

Lasă un răspuns